Ne-am adunat cu mic cu mare şi Joi (28 mai) am pornit cu urna la drumul mare. În paralel o urnă a fost pusă la dispoziţia angajaţilor dintr-o filială Unicredit Ţiriac pentru donaţii.
Destinaţia: Liceul Teoretic "Jean Monnet".
"Ce urnă frumoasă aveţi domnule!" Aşa ne-au întâmpinat cei de la gimnaziu. Când au aflat despre ce este vorba, exclamaţia s-a transformat în "Staţi să-mi iau banii, vreau şi eu să donez!".
Mulţumim "Jean Monnet" pentru deschiderea de care aţi dat dovadă faţă de acţiunea noastră. Vă mulţumim pentru răbdare, ştim că nu suntem singurii care vă cer ajutorul, dar cu atât mai mult, faptul că daţi mereu înseamnă că vă pasă!
Mulţumim angajaţilor Unicredit Ţiriac. Gestul vostru ne-a ajutat să ajungem la peste jumătate din suma ţintă. Acum le vom putea duce copiilor şi cărţi de poveşti.
Alături de sprijinul donatorilor se află şi Crucea Roşie Filiala Sector 1 Bucureşti care va completa pachetele cumpărate din banii colectaţi cu alte bunătăţi.
Sabina, nu te-am uitat nici pe tine! Mulţumim!!!
Cât de curând vom posta conţinutul exact al pachetelor şi poze de la evenimentul de luni, ZIUA COPILULUI!
Vă mulţumim!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu